la adăpost

    Nu prea înţeleg viaţa,recunosc.  E o nebunie şi totul pare că se întâmplă în afara mea , în exteriorul pereţilor fiinţei mele . 

O casă într-o casă . Trupul în lumea nebună . Un adăpost pe un teren minat . 

     Exerciţiu de imaginaţie  -   Dimineaţa pleci din casă (din fiinţa ta ) şi îţi pierzi timpul pe-afară ,ca un copil plictisit ,dar ocupat de nu-şi vede capul . Şi mai şi cade pe de-asupra. Ok , plângi şi curge sânge , trece . Dar seara îţi aduci durerile din afară şi le pui la căldură în trupul tău , le laşi să putrezească , să încolţească , să se strice- depinde de natura şi de compoziţia chimică a durerii din acea zi . Cât este de bine să faci asta ? Durere afară şi durere în tine ?

 Şi atunci .... unde te mai adăposteşti ?

  Unde mai te ascunzi de lumea nebună , într-un buzunar al hainei tale ? 

Oricât de rănit ai veni de-afară,lasă toate alea undeva la uşă , pe preş , poate că pleacă până dimineaţa şi dacă nu o  fac, tot vor deveni mai maleabile .