a look inside.

Ziare împrăștiate pe jos și sticle goale. Vise neterminate și cearșafuri care-i păstrează forma trupului ghemuit de frig. Mă trezesc deseori noaptea și mi se pare că golul de lângă mine prinde o formă umană. Întind mâna și risipesc acei demoni, ca să revină mai târziu, la fel de plictisiți și frumoși. N-au ce să mai îmi ia, eu nu mai am nimic. În viață pierdem. Pierdem persoane și pierdem clipe. Ne mai pierdem și pe noi înșine și chiar și mintea. Eu le-am pierdut pe toate. Și când nu mai ai nimic de protejat, dispare și teama. Orice teamă. Dar un curaj pustiu cui îi trebuie? Știu că iubirea te face slab și te aruncă într-un câmp deschis, înconjurat de guri înfometate. Dar aș sta acolo, aș îngenunchia în fața acelor lei, neînfricat, doar pentru a mai simți iubirea accea care te transformă și te distruge, doar pentru a mai petrece un anotimp cu cea căreia i-am dat întreg sufletul, ca pe-un chilipir. Cea căreia m-am dăruit cu totul, cel mai prost negoț al meu, în care am câștigat pierzând.