sâmbătă, 6 august 2016

Recenzie ”Adulter”

 Adulter
Paulo Coelho 



O altă lectură pentru femei nefericite 



                        Paulo Coelho, autorul al cărui citate le distribuim pe Facebook, lângă selfiuri ce doar filosofice nu sunt, a renunțat la stilul său tipic, magic, pentru noua sa carte, Adulter. Aici, între aceste pagini, nimic magic.  Aici, doar realitatea cât se poate de crudă: oricâte motive de fericire ai avea, oricât de perfectă viața ar părea a fi, oamenii se confruntă cu depresia, tristețea, golul interior fără motiv și apatia.
                        Linda, o jurnalistă de 31 de ani, are o viață la care mulți visăm: bani, un soț minunat, copiii, un job. Cu toate astea, pare că ceva lipsește, iar monotonia vieții trezește în ea un monstru, așa cum îl numește chiar ea, o bipolaritate, o apatie față de întreaga lume. E nefericită. Lucrurile iau o altă întorsătură când apare în viața ei un fost iubit din liceu, actual om politic, iar ceea ce trebuia să fie un interviu se transformă în adulter. Nu îi ia mult până ce realizează că nici acest lucru nu o poate face fericită, mai ales că se (re)îndrăgostește de un om care, însurat și cu o înfloritoare carieră, o respinge, o caută, o uită, o folosește, o iubește, iar o respinge. Totul se rezumă la un secret între cei doi, până ce Linda se transformă din soția iubitoare și mama grijulie în femeia ce urăște și în femeia ce caută răzbunare. 

                       ”Pentru mine nu-i destul. Când îmi termin treburile zilnice, încep un dialog interminabil în capul meu. Mi-e groază(..).”
                                 
                                     ”Viața mea decurge superb, totul e așa cum visam în adolescență, sunt fericită...dar deodată se întâmplă ceva. Ca un virus care infectează calculatorul. Atunci începe distrugerea, lentă, dar implacabilă. ”
                            „Sunt grav bolnavă”
                                               „Nu mai am lacrimi să plâng sau inima ca să sufăr, am doar insomnie, gol, apatie(...), ..singurătate.”


                      Desigur, ca orice altă carte a lui Coelho, totul se încheie printr-o lecție. Una despre iubire, de această dată, o lecție pe care Linda a învățat-o în drumul ei de întoarcere la soțul ei.



               Ușoară, răcoritoare, deloc profundă, deloc complicată.  Am citit  Coelho în liceu destul de mult.  Probabil asta a fost ultima lectură semnată de autor.

duminică, 12 aprilie 2015

iertare




Te iert pentru cuvintele tale, căci faptele mi-au spus adevărul.
Când rațiunea ta părea atât de rece, inima s-a străduit să repare.
Îți iert răutatea ce șoptește mereu ceva, pentru că bunătatea strigă și-o acoperă.


Învierea e în mare măsură despre credință și tăria de-a crede.
Dar este și despre iertare.
Să ne dam șansa să fim liniștiți, lăsând lucrurile dureroase și gândurile apăsătoare să treacă.
Să iertăm nu pentru celălalt.
Pentru noi.






vineri, 10 aprilie 2015

instincte primare


Dacă te porți ca un bădăran cu femeia ta, nu înseamnă că o testezi. Ci pur și simplu ești idiot.

Crezi că dacă fluieri după o fată, în timp ce ești cu a ta, vei fi un dur că o umilești? Defapt, tu te faci de rușine. În ochii celorlalți nu vei fi cu nimic mai bun. Pe ea o vor compătimi,  dar atât. Tu vei fi doar țăranul de lângă ea.

Vrei să te convingi că va rămâne lângă tine și la bine și  la rău? Nicio persoană  nu va sta acolo unde nu este apreciată și dorită. Te poate iubi cum n-a iubit în toată viața ei. Dacă ești porc, te va părăsi de parcă n-ai existat deloc.E simplu.

I-ai plătit un suc, o gustare și poate i-ai luat un ursuleț. Nu înseamnă că ai cumpărat-o. Dacă e așa, atunci eu greșesc, iar tu ești într-un hotel ieftin cu prostituata care va mima cel mai bine orgasmul.


Nu ești buricul pământului. O femeie poate iubi și poate urî cum n-ai fi crezut că e posibil. 


Ești țăran, va fi altul gentleman cu ea. 


miercuri, 18 martie 2015

sâmbătă, 21 februarie 2015

sfinti

       La o răscruce de gânduri aveam să găsesc un sfânt. Murdar și ostenit, răpus de greul sfințeniei sale. Diminețile reci îmi sunt martorii tăcuți ai groazei ce mă scutură de oase după fiecare asfințit, căci sub cortina sa, sălaș de sfinți. Și toată acea teamă de grotesc îmi lasă o dâră de îndoială, dacă ne vom mântui sau nu. Dar fericirea e un zero împărțit egal între cele două. Și printre momentele de confuzie îmi fac timp să strig „salvează-mă, părinte”, însă cine să m-audă? Iar dacă disperarea mea ar avea totuși un ecou, acesta n-ar fi brav înde-ajuns să stârnească vreo trăire în El, poate doar un spasm al conștiinței ce mai sper că-și amintește cum a  permis răului să ia forma unei haine pentru întreaga Creație. Cert e că în impecabilul imperialism al sfinților, eu nu sunt demn. 

vineri, 20 februarie 2015

începuturi

Ne este teamă de începuturi,
Dar tu să fii începutul meu
Și printre mii de negri fluturi,
Vom trece-n zbor peste orice greu.





vineri, 9 ianuarie 2015

liebestraum

mai știi cum îi șoptea Chopin
pianului să cânte?
șoptește-i un suspin
și-ți va cânta mai multe