Balada iubirii dintre fluturi

        

Cred că am mai spus asta prietenilor şi cu riscul de a mă repeta , nu există iubire necondiţionată ,iubire adevărată pentru care să mori .

Poveşti de dragoste siropoase , iubiri imposibile etc . 

Cine mai cumpără povestea asta ?

Noi ,desigur. Sperăm că vom fi împliniţi prin a găsi acel elixir , iubirea platonică despre care am citit doar în cărţi .

Putem să căutăm,desigur, cel puţin încercăm şi poate chiar şi această căutare ,această speranţă nestinsă ne va face fericiţi , într-un final iminent al vieţii , după un lung preludiu - sau să îi spun agonie ?

Suntem dificili şi ciudaţi , e chiar simplu de înţeles că nu există ceva atât de naiv încât să ne accepte , fără să încerce să ne modeleze după propriile măsuri.

Iubire necondiţionată . Ce trist sună , aproape a baladă .. 

Crezi că iubeşti , apoi îţi dai seama că defapt ai vrea să pleci , dar ai rămâne şi totuşi mai încerci ,dar degeaba,pentru că iubeşti altceva ,iar în scurt timp vei pleca şi de acolo. Toată povestea asta tristă cu iubirea e doar un traseu parcurs de o albină fumată , aşa cum poate ea- din floare în floare,mai într-un spin , mai călcată în picioare etc.

Dacă are rost nu pot să spun . Ce altceva să facem dacă nu asta ? Ce să căutăm în viaţă dacă nu iubirea? Până la urmă, atunci când vom fi pe patul de moarte , dacă avem norocul să murim într-un pat , ultimele regrete şi vorbele de duh vor fi referitoare la ce am iubit sau la ce am fi putut iubi . Nu la job , nu la bani , nu la maşina zgâriată de un puşti , nu la gazon , nu la un joint şi nu la sfinţi . 

Iubirea va avea un ultim cuvânt , fie că am găsit-o , fie că doar am râvnit la ea.

nu-mi place

Nu îmi plac florile în general , dar îmi place să  primesc de la tine câte una , din când în când. Nu îmi plac dimineţile , dar pot spune că îmi place să mă trezesc lângă tine şi să te sâcâi până te trezeşti şi tu . Nu îmi place să gătesc,dar e o plăcere să fac asta pentru noi sau  doar să te impresionez cu o nouă reţetă idioată luată de pe net şi care de obicei iese prost . Nu îmi place să ies în natură , dar când ies cu tine toate primesc o altă culoare ,mult mai vie şi natura devine muza poeziilor mele ,pentru un timp. Nu îmi plac familiile ,dar în familia ta mă simt ca acasă . Nu îmi plac filmele de acţiune,dar atâta timp cât pot sta lângă tine , sunt ok şi ele,oricum adorm în scurt timp.  Nu îmi plac conversaţiile filosofice cu oricine ,însă noi discutăm tot ce se poate ,şi încă foarte serios. Nu îmi plac certurile , dar ale noastre-s amuzante şi un prilej bun de noi amintiri . Nu îmi plac mereu glumele tale, însă chiar şi cel mai tâmpit banc mă va face să râd . Nu îmi place când taci , dar ştiu că-mi laşi loc să spun ceva . Nu îmi place când vorbeşti prea mult ,dar ştiu că o faci pentru ca eu să nu cad în propriile gânduri şi să devin tristă . Nu îmi place când mă protejezi prea mult , dar ştiu că nu poţi să mă pierzi . Nu îmi place mereu de tine,dar te iubesc fără încetare.

suflet

E seară.Pe străzile inguste ale oraşului bântuie un miros apăsător.Nu e nimeni şi tot ce se aude in depărtare sunt paşii lui greoi,ce se târăsc pe asfaltul rece si ud.Un bătrânel simpatic doar,in haine negre,elegante.Merge incet,parcă nicăieri.Unde este el,viaţă nu-i.Florile pălesc,câinii se adună-n casă,agitaţi.Dacă stai sa il ascuţi,iţi râde sadic pe sub sprancenele-i sure si groase.

La birtul de la colţ lumea e multă,dar parcă n-ar fi nimeni. Doar uşa veche din lemn de cireş face un zgomot ce pare că ar tăia din liniştea băuturii,scârţâie asemenea unei corzi rupte de vioară,ce ar mai încerca să ducă la bun sfârşit o baladă. Bătrânul intră încet şi nimeni nu-l ia în seamă,exact ca pe un prieten vechi ,pe care nu mai trebuie să îl saluţi,ştii că se va aşeza la masa ta. Cu aceeaşi greutate se plimbă printre oamenii nepasatori şi-şi indreapta pasii catre masa de lângă geam,unde şedea un bărbat fără vârstă, abătut,cu privirea în paharul de whiskey.

-       Ce bei tinere? Întreabă moşul,gâfâind.

-       Ce beau ? Aş bea cafea,zise amărât bărbatul,împingând paharul cu alcool ceva mai încolo,ruşinat.

-       Cafea,zici..Nietzsche nu ţi-a spus să nu bei cafea? Întunecă mintea,fiule.

-       Mi-a spus,bătrâne..mi-a spus.

Liniştea era ameţitoare după ce discuţia încetă.Ceasul mai bătea uneori ora doişpe,dar timpul nu intrase-n birt,aşa că zilele ce treceau afară erau doar un alt rând de băutură.

-Ce-ai acolo? Întrebase iar bătrânul ,îndreptând degetul spre buzunarul peticit al prietenului.

- Un răvaş,o urmă de iubire cred,un alt demon. Zicând acestea ,scoase într-adevăr un petic şifonat şi murdar de hârtie. Îl deschise-n faţa bătrânului şi îi şopti ,citind ce scria :” Căci marea e a noastra,La fel cum sufletu-mi e al tău”.

- Marea,fiule..marea o poţi cuprinde.

-Dar sufletul?

Bătrânul ezită  o clipă,apoi îi răspunse încet,gânditor:

-Nu. E imensă marea,dar poţi să îţi acorzi câtva timp să o descoperi. Te scufunzi,stai pe mal şi priveşti apusul,simţi nispul sub tălpile tale şi îi sorbi cu lăcomie parfumul ce-i aievea . Marea o s-o poţi iubi. Sufletul,în schimb...poţi să i-l iei cuiva,la fel cum tu ai să mi-l dai pentru câţiva arginţi şi o nevastă,dar eu nu am ce să fac cu el. Că e stricat sau că e cel mai pur,eu nu pot decât să îi dau drumul,să-l azvârl spre cer,să devină stea.

-Moşule,tare ciudat îmi eşti,suspină bărbatul,după care zâmbi spre el. Se ridică şi zise : Hai dă-mi nişte bani să plătesc ce am băut noi amândoi. Îţi dau sufletul meu să-l faci o stea,iar eu mă duc să cunosc marea.

despre scriitori

Oamenii îmbătrânesc ,dar oare ce se întâmplă cu ceea ce lasă ei în urmă , ce se întâmplă cu ale lor cuvinte scrise-n cărţi ?    

   

Iubesc clasicii .

Îmi imaginez un om de vreo 50 de ani , un bărbat mai exact . Barbă , o pipă ce fumegă încontinuu şi un caiet în care scrie , mai ia o gură din paharul de coniac , scrie şi tot aşa .

Îmi imaginez un tânăr cu un fizic plăcut , părul negru , cămaşa destul de curată , scriind poezii pe veranda casei sale , gându-i fiind greu de dorul femeii sale .

Îmi imaginez o fată de vreo 20 de ani , scriind despre traumele prin care a trecut , despre şcoală şi mizerie,despre eşec şi curaj .

Personajele de care ne îndrăgostim nu se nasc dintr-un nimic al minţii umane , ci dintr-o multitudine de bătăi ale inimii , din pasiune ,iubire şi durere.

Se mai întâmplă asta ? Pentru că toţi cei pe care mi i-am imaginat aparţin trecutului . Nu pentru că acum nu ar exista oameni ce prin cuvintele lor ar putea schimba multe alte inimi , dar e greu să îi vezi ,să îi citeşti , să îi găseşti .

Arătaţi-vă , oameni înzestraţi în ale scrisului ! 

Nu grandomanii cu aere de poeţi .

Nu poeţii frustraţi ce scriu despre femei .

Nu o poezie scrisă în pauza de cafea .

Nu un text scris cu dex-ul în faţă.

Orice , dar să fie scris din inimă . Cât de prost ai fi şi cât de puţine ai şti despre iubire , dacă ai ceva în suflet despre asta , pune pe hârtie . Grosolan , poate urât spus , dar bagă mâna pe gât în jos până îţi apuci toate emoţiile şi trăirile , până ce prinzi inima cu vârful degetelor . Rupe din ea atât cât poţi şi aruncă pe hârtie , nu aranja , nu decora , nu corecta. Cum ai luat , aşa să scrii .

Din inimă nu poate să fie rău nimic .

Pentru că poate clădirile şi formulele matematice chiar au nevoie de creierul tău , dar nu şi arta , în orice formă a sa. 

la adăpost

    Nu prea înţeleg viaţa,recunosc.  E o nebunie şi totul pare că se întâmplă în afara mea , în exteriorul pereţilor fiinţei mele . 

O casă într-o casă . Trupul în lumea nebună . Un adăpost pe un teren minat . 

     Exerciţiu de imaginaţie  -   Dimineaţa pleci din casă (din fiinţa ta ) şi îţi pierzi timpul pe-afară ,ca un copil plictisit ,dar ocupat de nu-şi vede capul . Şi mai şi cade pe de-asupra. Ok , plângi şi curge sânge , trece . Dar seara îţi aduci durerile din afară şi le pui la căldură în trupul tău , le laşi să putrezească , să încolţească , să se strice- depinde de natura şi de compoziţia chimică a durerii din acea zi . Cât este de bine să faci asta ? Durere afară şi durere în tine ?

 Şi atunci .... unde te mai adăposteşti ?

  Unde mai te ascunzi de lumea nebună , într-un buzunar al hainei tale ? 

Oricât de rănit ai veni de-afară,lasă toate alea undeva la uşă , pe preş , poate că pleacă până dimineaţa şi dacă nu o  fac, tot vor deveni mai maleabile .

în grabă

                           Era simplu . Părea că este , cel puţin.
Că ne vom trezi într-o dimineaţă pe la nouă , că ne vom bea cafeaua în care am pus destul zahăr de data asta , că ne vom privi pur şi simplu .


                              Crezi în asta ? Pentru că indiferent de răspuns , realitatea rămâne acolo ,asemenea unui stâlp în jurul căruia ne învârtim dezorientaţi , fericiţi ,drogaţi de iluzii . Vom fi fericiţi ? Şi chiar de ar conta fericirea, cine să o caute ? Suntem deja ocupaţi şi agenda noastră este deja mâzgălită în întregime . Ne grăbim să ajungem la cursuri , la job ,să avem o familie,să avem bani pentru a ne petrece duminicile doar în mall , să ajungem acasă pe când începe filmul ...


                                          Ne grăbim să trăim .
                                    În faţa morţii vom mai cere clipe .
                                       

luptă

 Luptă

de parcă te  lupţi cu Cerul 

şi încerci să rămâi şi pe pământ

în acelaşi timp .

Şi nu lupta cu jumătate de minte ,

nu lupta cu sferturi de voinţă.

Luptă precum îţi imaginezi

că diavolii se luptă pentru sufletul tău .

Şi dacă n-ai imaginaţie , 

luptă pur şi simplu .