nebuni.

Poate e obsesie,poate nebunie,

Să simţi că lumea cu ură te priveşte.

Eşti urmărit de trecut ca de-o stafie

Cât o blestemi, nu se topeşte.

E un gol imens in astă lume

Pe margine stau ai ei nebuni

Ce şed c-o sticlă de rom si scriu rime

Stăpâni ai nimicului,ai nimicului stăpâni.

Stau jos pe-o sută de sicrie,

Nu spun multe,nu mulţi ar asculta

Dar in starea lor de nebunie

Zic mai mult decât lume-ar suporta

Unul aşteaptă sfârşitul lumii ăsteia

Bea de zor si lumea o rescrie

Va fi prea beat să poată pleca

Atunci când timpul o să vie

Dar oamenii-s făcuţi din praf de stele

Niciun zeu pentru noi nu a murit

Din stele ne-am născut,murim cu ele

Noi,defapt,creăm un infinit.