Tu

   Mereu am aceleaşi vise rele, aceleaşi chipuri râncezite ce mă urmăresc după ce adorm. Nu le-am înţeles niciodată. Credeam că eu sunt de vină, adică felul meu de a gândi, de a vedea răul în orice. Eram sigur că dacă plec şi dacă uit, măcar să încerc, vor dispărea şi ele. Le asociasem mereu cu momentele grele prin care am trecut. Tristeţea şi furia, ambele reprimate într-o cameră etanşă a minţii mele, găsindu-şi crăpătura prin care să scape uneori. Asta credeam, însă aveam să îmi dau seama mult mai târziu cât de mult m-au înşelat crezurile mele. Mai puţin unul singur.Tu .