iubeam luna

Lumina era slabă prin geamurile vechi de sticlă,mai ales de aici de afară.  Dar ce conta, două săptămâni au fost mai mult decât destul . Dar era noapte. N-aş fi putut evada de acolo . Orice act eroic închipuit ar fi sfârşit rău. Nici nu era ora pentru eroisme , era ora la care stai pe terasa veche şi priveşti spre stele ,aproape ameţit de numărul lor. Sau de fumul de ţigară. 

Dar nu fumezi.

Ba da, uite că fumez . 

E singurul eroism de la ora 3 .

Partea umană din tine , care unii ar crede că-i undeva la 99,9 % , te îndeamnă să intri în casă şi să te pui la somn , în acelaşi pat cu cel cu care te-ai certat acum 12 minute.

Dar partea cealaltă , desconsiderată se pare , e fără îndoială atrasă de întunericul din faţa ta . Da, din faţa ta distrusă de lacrimi. 

Era superb. Liniştea şi bezna pădurii , ecoul muntelui în propria-ţi respiraţie .

Respiraţia lui, a celui străin,respirând acelaşi aer rece , visând la aceeaşi catastrofă iminentă .

Era bine să împarţi din durere în acest fel tacit pe care natura sălbatică îl ştie bine preda celor destul de smintiţi.

Ne-am găsit

Pe noi şi tot ce am pierdut vreodată. 

Iubeam luna ca nişte lunatici perfect sănătoşi , îmbibaţi în urletele lupilori ce-şi strigau durerea.

Am fi strigat şi noi,dar cine să ne-audă?

Când iubirile pleacă.

Nu mai era acolo. 

Parfumul ei , pantofii negri de lac, agrafele , urmele de machiaj imprimate pe perna albă , tonul ei compătimitor ,isteriile , jocurile , inocenţa. Nu mai era acolo nimic . Plecasem pentru câteva ore de acasă ,pentru a-mi spăla ochii în soarele încă rece al oraşului şi iată ce mi-a fost dat să nu mai găsesc . Nu am mai găsit-o . Nu mai era în cameră.Nu mai era în casă . Dispăruse. Ciudată e natura mea umană , imediat ce am ajuns ,imediat ce am constatat că prezenţa ei bânutuie altă cameră,altă casă , am început să caut indicii . O agrafă lăsată în baie, o carte lăsată deschisă pe noptieră. 

Ceva. 

Orice . 

O fărâmă din ea, un semn că se întoarce.

 Nimic. Patul era aranjat ,cărţile cuminţi în raft , paharele curate , draperia trasă. Toată ordinea din jurul meu mă chinuia. În mine era mai murdar ca nicicând. Aveam sufletul jegos , mizerille stăteau în mine ca într-un canal vechi ,plin de şobolani canceroşi . Ştiam că sunt vinovat . Dar nu am crezut-o că pleacă . Nu, niciodată. Nu credeam că e nefericită ,chiar dacă seara îmi spunea asta . Prostule.  Da, ştiu. Mai sper că se întoarce . Sau poate nu se întoarce.Sigur nu o va face. Dar eu sper. Pentru că eşti prost . Pentru că sunt prost . De asta încă sper.  Dacă nu mergeam în oraş să cumpăr ziare, dacă dimineaţă aş fi sărutat-o , dacă i-aş fi spus câtă nevoie am de ea, cât de neajutorat sunt fără. 

Poate ar fi lăsat pe undeva o agrafă. O carte. Un pantof. 

                Du-te după ea.

Iubire ateistă

Dragul meu , ai un minut ? Lasă-mă să îţi predic de-ale iubirii , pierduţi în cearşafurile albe .  

Vreau să îţi povestesc despre îngeri ,în timp ce îţi fumezi ţigările , una după alta. 

Hai să credem în iubire.

Şi atât.

Doar de asta avem nevoie pentru a ne mântui gândurile pline de dor .

Lasă-mă să îţi vorbesc despre demoni şi dă-mi şi mie jumătate din ţigară.

Şi-aşa să ne plecăm privirea în faţa celui ce nu-i.

Crezi în iubire? 

Atunci fii binecuvântat.

Chiar ateu în de-ale amorului să fii , de azi vei crede. În noi. În clipele în care focul iadului te-a lăsat rece ,nepăsător , credincios.

Vrei îngeri? Am să ţi-i scriu ,unul câte unul.

Vrei demoni? Uită-te în ochii mei ce dau spre verde.

Vrei Paradis? Patul e destul de mare.

Vrei Iad? Primeşte-mă.

Dragul meu,

Crezi în Iubire ?