a look inside.

Ziare împrăștiate pe jos și sticle goale. Vise neterminate și cearșafuri care-i păstrează forma trupului ghemuit de frig. Mă trezesc deseori noaptea și mi se pare că golul de lângă mine prinde o formă umană. Întind mâna și risipesc acei demoni, ca să revină mai târziu, la fel de plictisiți și frumoși. N-au ce să mai îmi ia, eu nu mai am nimic. În viață pierdem. Pierdem persoane și pierdem clipe. Ne mai pierdem și pe noi înșine și chiar și mintea. Eu le-am pierdut pe toate. Și când nu mai ai nimic de protejat, dispare și teama. Orice teamă. Dar un curaj pustiu cui îi trebuie? Știu că iubirea te face slab și te aruncă într-un câmp deschis, înconjurat de guri înfometate. Dar aș sta acolo, aș îngenunchia în fața acelor lei, neînfricat, doar pentru a mai simți iubirea accea care te transformă și te distruge, doar pentru a mai petrece un anotimp cu cea căreia i-am dat întreg sufletul, ca pe-un chilipir. Cea căreia m-am dăruit cu totul, cel mai prost negoț al meu, în care am câștigat pierzând. 

"Unde mergem, tati?", sau haz de necaz.

      Când ești părintele unor copii hanidcapați, ce mai poți face? Mișto de ei, desigur!

      Jean-Louis Fournier. Autor și tată. Un autor bun. Un tată..dar asta e altă poveste. Drama unei familii e înghesuită în paginile unei cărțulii pe care o citești într-o seară în care nu e nimic bun la tv. Nimeni nu își dorește să aibe copii hanidicapați. Nimeni nu ar ști cum ar reacționa dacă li s-ar întâmpla acest lucru. Nici tatăl cu pricina nu a avut idee ce trebuie să facă. Dumnezeu i-a oferit nu unul, ci doi. Pe parcursul acestei povești, protagonistul își scrie cu un umor negru aproape dureros experiența, ideile nelustruite și gândurile cele mai ascunse.
     Ce face când știe că are doi băieți pe care nu va putea să îi vadă jucând fotbal, citind o carte sau conducând o mașină? Se gândește cum ar fi să îi arunce pe geam sau cum ar fi să provoace un accident auto, cu cei doi în spate.
     O lecție tristă de viață, scrisă frumos, într-o manieră jucăușă.


„Refuz ideea disperată că trecerea lui Mathieu şi a lui Thomas prin această lume nu a avut în cele din urmă niciun rost. Niciun rost în afară de a-l împovăra pe tatăl lor şi de a-i servi drept subiect pentru o carte, oricât de excelentă ar fi ea.“

„Recent, am trăit o mare emoţie. Mathieu era adâncit în lectura unei cărţi. M-am apropiat cu totul şi cu totul emoţionat. Ţinea cartea invers.“

Jean-Louis Fournier, Unde mergem, tati?

inimă proastă

   Auzi des " ascultă-ți creierul, inima e proastă". Nimic mai adevărat. Vrem decizii raționale și alegeri corecte, cântărite și calculate. Nu vrem dezamăgiri izvorâte din așteptări prea mari sau suferințe pornite de la iubiri ce-au călătorit într-un singur sens, nu și înspre noi; greșeli peste greșeli și fluturi în stomac.
  Dar oare viața e despre a fi inteligent sau fericit?