Eu sunt Umbra.
Prin cetatea sumbră zbor
Prin damnarea eternă prind aripi.
(Dan Brown, Inferno)
Vei fi surprins când îţi vei întâlni îngerul-păzitor? Chipul celui care te-a protejat întreaga ta viaţă, în sfărşit, ţi se arată ! Are aripi albe, mari, cu pene de caşmir? E blond, e viu măcar ? Câte drame, câte dogme. Cine-o fi, e-n straie albe?
Priveşte-l, e acum în faţa ta. Priveşte-l doar.
Şi eşti surpins?
Surpins să vezi că are chipul tău? Şi nasul tău, şi buzele tale, şi părul negru, şi hainele ieftine. Şi n-are aripi.
Erai tu în tot acest timp. Propriul tău înger, ce să vezi? Tu eşti cel care ţi-a purtat de grijă, cel ce te-a salvat, cel ce ţi-a zis să nu renunţi, să nu mori, să trăieşti şi să mai încerci odată ceea ce nu ţi-a reuşit.
Nimeni altcineva. Nicio fiinţă supraomenească. Doar tu.
Dar să nu fii dezamăgit, căci în limitarea ta umană, eşti un dumnezeu, un creator în mâinile căruia stă neclintită propria-i lume.
Poţi să o distrugi, desigur. Poţi să o şi salvezi.
E o simplă atitudinte, nu un destin.
 |
joi, 12 iunie 2014
damnare
luni, 2 iunie 2014
odisee
Atât cât te-am avut, am încercat să aflu cine eşti, din ce eşti făcut şi ce-ţi trebuie în afară de oxigen pentru a trăi.
Nu puteam să greşesc mai mult de-atât.
Tu nu eşti persoana ce trebuie sau poate fi înţeleasă. Tu, ca sumă a tuturor relelor din lume, eşti cel mai bun lucru.
Felul tău timid de a lăsa privirea în pământ, atunci când eşti certat, cu siguranţă te-a scăpat de altele mai rele. Sufletul sălbatic ascuns după un caracter puternic, ce să caute ele în tine, un puşti ce zâmbeşte, dar e mereu trist ? Ce să caute curajul de a pune la îndoială fiecare parte a universului, culmea, într-o persoană ce este prea laşă pentru a iubi?
Au ce căuta, deoarece tu din asta eşti făcut. Din suflet, curaj şi tristeţe.
N-ai nevoie de multe pentru a trăi, pentru că nici nu te înghesui să trăieşti.
Tu eşti exact ce trebuie să fii.
Perfect.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)